Concluzii:
· ZINCARE TERMICA prezinta o aderenta mai buna a acoperirii de substrat;
· Grosimea stratului de zinc depus este mai mare in cazul ZINCARII TERMICE;
· Durabilitatea ZINCARII TERMICE este mult mai mare decât cea a ZINCARII ELECTROLITICE;
· ZINCAREA TERMICA asigura un strat mai rezistent la uzare si cu o duritate mai ridicata;
· ZINCAREA TERMICA este recomandata in cazul produselor aflate in contact cu mediul exterior, in timp ce ZINCAREA ELECTROLITICA este recomandata produselor cu utilizare in mediul interior;
· ZINCAREA TERMICA se aplica produselor cu o gama dimensionala foarte diversa, de la șuruburi la structuri de hale industriale, in timp ce ZINCAREA ELECTROLITICA se aplica produselor de dimensiuni mici
ZINCAREA TERMICA acoperă cu stratul protector de zinc atât suprafețele exterioare, cat si cele interioare, in timp ce ZINCAREA ELECTROLITICA acoperă doar suprafețele exterioare ale produsului.
Pur și simplu, Zincarea Termică protejează oțelul împotriva coroziunii, prelungind durata sa de viață și eliminând nevoia de înlocuire a oțelului, cu costuri pentru mediul înconjurător. Dar aceasta este de fapt doar jumătate din poveste:
• Ciclu redus de energie: Zincarea Termică este eficientă pe tot parcursul procesului de producție și al ciclului de viață a produsului Zincat termic.
• Eficiență a resurselor: Procesul de Zincare Termică utilizează resurse naturale și are un impact redus asupra mediului.
• Reciclare: Fie că este vorba rezincare, eliminare sau reutilizare, oțelul zincat termic este ușor de reciclat. Mai mult, poate fi, reciclat împreună cu resturile de zinc.
• Durată lungă de viață: Zincarea Termică protejează împotriva coroziunii
și prelungește durata de viață a oțelului, scăzând semnificativ atât costul de mediu cât și cel economic.
• Rentabilitate: Investiția inițială de a folosi oțel zincat termic pentru protecția pe termen lung în construcții, poate oferi beneficii de cost pentru zeci de ani.
Dacă sunteți convinsi de avantajele Zincării Termice, vă rugăm să recomandati in proiectele pe care le executati “protectie anticoroziva prin ZINCARE TERMICĂ “ conform:
SR EN ISO 1461 – Acoperiri termice de zinc pe elemente fabricate din fontă şi oțel.
SR EN ISO 10348 – Oțelul pentru beton armat, zincat termic
SR EN ISO 10684 – Elemente de asamblare. acoperiri prin galvanizare la cald
SR EN ISO 14713 – Protecţie împotriva coroziunii fontei şi oțelului în construcţii.
Detalii tehnice se gasesc pe: site www.anaz.ro sau www.bergbanat.ro, www.bergmetallchem.ro sau in Ghidul pentru ingineri și arhitecți cu detalii legate de Zincare și dimensiunile băilor pe care le punem la dispoziție.
În continuare vă stăm la dispoziție, pentru orice informații și detalii privind
această tehnologie.
1. Consideraţii generale
Oţelul este un aliaj fier cu carbon și cu elemente de aliere (Cr, Ni, Mo, V, W ș.a.). Este unul dintre cele mai folosite materiale, în toate domeniile de acti vitate; omenirea este în mare parte dependent de acesta. Locuinţele noastre, magazinele, fabricile, autoturismele, camioanele, trenurile, ambarcaţiunile, podurile, vapoarele și mașinile conţin toate piese din oţel și fontă. Cu toate aceste multiple avantaje, oţelul este supus coroziunii, dacă este lăsat în: atmosferă, apă sau sol. Cu timpul se va oxida și va tinde să revină la forma iniţială de minereu. În concluzie oţelurile și fontele trebuie obligatoriu supuse unor tehnologii de protecţie anticorozivă.
2. Alegerea procedeului de protecţie
Cele mai utilizate metode de protecţie anticorozivă sunt acoperirile metalice (exemplu zincarea termică) și organice (exemplu vopselele). La zincarea termică stratul format acoperă toate suprafeţele interioare și exterioare. Acest strat rezistă la lovituri, zgârieturi, uzură și la coroziune (40–60 de ani). Moti vul principal pentru care trebuie ales este legat de aspectele economice.
3. Relaţia între grosimea materialului și aria (suprafaţa) de acoperire
Costurile zincării termice sunt evaluate în preţ/tonă iar la vopsire în preţ/suprafaţă. Pentru a stabili relaţia dintre unităţile de suprafaţă și grosimea produselor se poate utiliza figura 1. De exemplu, o structură din oţel cu o grosime de 7 mm are o suprafaţă tratabilă de 37 m2 /t.
Dacă cunoaștem preţul zincării termice (de obicei exprimat în Euro/tonă), un calcul simplu este suficient pentru a compara costurile.
Dacă de exemplu, în cazul unei comenzi mai mari, zincarea unui produs din oţel cu o grosime medie de aproximativ 8 mm costă 550 unităţi de cost/tonă, acest preţ este echivalent cu 17,20 unităţi de cost/m2.
4. Cele două aspecte ale costurilor
Costurile reale pentru protejarea structurilor din oţel împotriva coroziunii iau în considerare două elemente importante:
Benefi ciarul este interesat de costul iniţial care poate fi monitorizat și controlat și nu ia în considerare costul pe termen lung care include toate cheltuielile de întreţinere pe durata de viaţă esti mată a piesei în cauză.
5. Costuri pe durata de viaţă a produsului
De cele mai multe ori, protecţia prin zincare termică este considerată ca fiind mai scumpă decât vopsirea. Această apreciere este simplistă și nu corespunde întotdeauna cu realitatea. Zincarea termică în termeni simpli este comparabilă ca preţ cu sistemele de vopsire performante. Zincarea termică este mai costisitoare decât un procedeu foarte simplu de vopsire, dar mai puţin costisitoare decât o curăţire a suprafeţei prin sablare urmată de straturi multiple de grund și vopsele. Această diferenţă de preţ apare deoarece sistemele de vopsire, mai ales în cazul aplicărilor pe șantier, necesită multă manoperă. La zincarea termică costul manoperei reprezintă 30% din totalul costurilor pe când la vopsire aceste costuri ajung la 60% din costurile de protecţie (incluzând și pregătirea suprafeţei). Din figura 3 rezultă faptul că în cazul multor aplicaţii zincarea termică este mai ieftină decât aplicarea altor tehnologii alternative de acoperire.
Zincarea termică se realizează într-o hală de producţie în condiţii atent controlate. Condiţiile climatice precum temperatura, umiditatea și vântul nu au absolut nici un efect asupra procesului de zincare termică iar stratul obţinut se încadrează în standardele impuse. Vopsirea se poate realiza pe șantier sau în hale de producţie. În cazul vopsirii pe șantier, temperatura de exemplu poate afecta ti mpul de întărire , umiditatea și condensul pot afecta aderenţa stratului de vopsea pe piesă. Cel mai mare pericol este reprezentat însă de faptul că, inevitabil, unele zone nu vor fi accesibile pentru a fi vopsite și acele zone vor rămâne neprotejate. Dacă vopsirea este efectuată înafara șantierului, atunci trebuie luate măsuri specifi ce de transport și manipulare, pentru a nu deteriora stratul de vopsea care are proprietăţi mecanice scăzute. De asemenea trebuie luate în considerare, în anumite cazuri și cheltuielile cu montarea și demontarea schelelor metalice. Stratul de zinc este mult mai dur, mai rezistent și mai eficace. Costul total de protecţie a unei structuri de oţel, pe parcursul ciclului de viaţă depinde de costul iniţial de protecţie anticorozivă, durabilitatea acestuia într-un mediu dat precum și de costul și frecvenţa operaţiilor de menţinere, întreţinere și reparaţie, dacă durata de viaţă a structurii depășește durata de viaţă a acoperirii iniţiale. Există mai multe metode de calcul a costurilor pentru diferite tehnologii de protecţie împotriva coroziunii. O modalitate de a compara diferite sisteme de protecţie anticorozivă constă în calcularea tuturor cheltuielilor viitoare ca și când ar trebui plătite acum, dar luând în considerare faptul că banii respectivi ar fi putut fi folosiţi în alte scopuri. Economiștii numesc aceasta Valoare Netă Prezentă (NPV). Metoda ia în considerare costul determinat de împrumuturile bancare (r-rata de actualizare a dobânzii), costul iniţial de protecţie, costurile implicate în menţinerea, întreţinerea și repararea structurii (M) și durata de viaţă a proiectului. Unde: I este costul iniţial al tehnologiei de protecţie; M1 – costul întreţinerii în anul P1; M2 – costul întreţinerii în anul P2; r – rata dobânzii. Se consideră de exemplu o structură de oţel care are o durată de viaţă esti mată la 25 de ani, pentru care rata dobânzii capitalului este 5%. Sistemul de protecţie 1 Zincarea termică a unui produs cu o grosime de 5 mm, conform standardului necesită un strat minim de 85 μm, care asigură o durată de viaţă de 18-60 de ani în funcţie de corozivitatea mediului. Este deci rezonabil să preconizăm că o durata de viaţă de 25 de ani nu implică nici o operaţie de întreţinere. Se consideră costul zincării termice 100 de unităţi de cost ca cifra la care ne raportăm. Nu există costuri ulterioare de întreţinere. NPV = 100Sistemul de protecţie 2 Acest sistem cuprinde vopsirea, care la început implică o curăţire manuală a piesei urmată de acoperirea cu un strat de grund și două straturi de vopsea alchidică. Acest sistem are o rezistenţă de 8 ani, deci vor fi necesare 3 operaţii de revopsire. Costul iniţial este ușor mai scăzut decât în cazul zincării termice, adică 90 de unităţi. Costul pentru primele două revopsiri este de 45 de unităţi, însă urcă la 90 de unităţi la cea de a treia revopsire când trebuie îndepărtat stratul iniţial de vopsea. NPV = 169 Sistemul de protecţie 3 În acest caz este vorba de un sistem de vopsire mai avansat care cuprinde o curăţire prin sablare urmată de grunduire și trei straturi de vopsea epoxidică și alchidică. Sistemul are o durată de viaţă esti mată la 11 ani și sunt necesare două revopsiri în 25 de ani. Costul iniţial este mai ridicat decât pentru sistemul de vopsire 2 fiind de 135 unităţi. Costul celei de a doua revopsiri este jumătate din această valoare, adică 67,5 unităţi.
6. Concluzii Pentru o structură cu durata de viaţă de peste 25 de ani, costul sistemului de vopsire “mai ieft in” este cu aproape 70% mai scump decât zincarea termică. Costul unui sistem de vopsire “scump” este aproape dublu faţă de zincarea termică. În ce privește costurile iniţiale de bază, zincarea termică este comparabilă cu un sistem de vopsire de bună calitate. Analizând însă costurile pe durata de viaţă, zincarea termică este considerabil mai ieftină decât orice alt sistem. În SUA în anul 1960 se vopseau 20% din poduri, astăzi se vopsesc doar circa 4%.
1. Cerinţe
Agricultura în Europa este o afacere foarte competitivă, prin urmare este necesară o recuperare cât mai efi cientă a investiţiilor. Acest lucru înseamnă că toate mașinile, echipamentele, clădirile și utilajele trebuie să fi e profitabile pe termen scurt, dar să beneficieze și de avantaje pe termen lung, cum ar fi rezistenţa în timp și costurile scăzute de întreţinere. Deși mașinile și echipamentele funcţionează zilnic în condiţii grele de lucru și în medii murdare, ne așteptăm la costuri scăzute de întreținere.
2. Condiţii de utilizare
Multe utilaje și echipamente folosite în agricultură sunt confecţionate din oţel, cum ar fi porţi, grajduri, sere, piese structurale, containere și echipamente generale. Oţelul trebuie protejat la coroziune, iar zincarea termică este una dintre cele mai simple și mai rezistente metode disponibile. Aerul curat de la ţară, neafectat de poluarea industrială întâlnită la oraș, nu prezintă pericol de coroziune, dar există alţi factori, lichizi, solizi sau gazoși, ce pot reprezenta un risc. De exemplu, dotările grajdurilor sunt susceptibile coroziunii datorate deșeurilor provenite de la animale, urinei și altor substanţe poluante. Temperatura și umiditatea sunt mai ridicate în grajduri, și nivelul de amoniac este mai crescut. Toţi acești factori combinaţi rezultă într-un mediu puternic coroziv. Dar și alte situaţii pot crea un mediu coroziv: dotările și echipamentele sunt expuse mizeriei, depunerilor și umezelii, care pot accelera coroziunea, mai ales în zonele greu accesibile. Aceste condiţii solicită foarte puternic sistemul de protecţie anticorozivă. Acesta trebuie să confere protecţie, dar în același timp să nu fie toxic, să reziste la lovituri și la uzură să fi e durabil și să aibă un preţ avantajos. Zincarea termică îndeplinește cu succes aceste condiţii.
3. Clădiri agricole
Clădirile tradiţionale din cărămidă sunt potrivite din punct de vedere estetic unei ferme, dar sunt de obicei vechi și nepotrivite pentru tehnologiile și echipamentele din zilele noastre. Clădirile moderne construite din oţel au dimensiuni mai mari, și deci permit o utilizare mai bună a spaţiului. Oţelul este potrivit în special pentru silozuri, deoarece raportul său rezistenţă – greutate îl face competitiv în ce privește costul. Zincarea termică protejează timp îndelungat atât tabla de oţel cât și stâlpii de susţinere. Cerealele se pot depozita în siguranţă în silozuri zincate, atât timp cât conţinutul lor în apă este de sub 14% înainte de depozitare. Atât silozurile cilindrice cât și cele dreptunghiulare sunt potrivite. Silozurile din oţel sunt folosite de asemenea pentru stocarea îngrășământului natural lichid, legislaţia fiind tot mai exigentă în ceea ce privește dispersarea acestuia. Zincarea termică este indicată și pentru acest tip de silozuri, dar este recomandat să se combine cu un sistem de vopsire.
4. Accesorii pentru grajduri și clădiri agricole În funcţie de animalele deţinute sau de scopul clădirilor, există o gamă diversă de accesorii zincate termic. Printre acestea se numără partiţionări, îngrădiri, lăzi pentru fân și recipiente pentru hrană. Toate acestea sunt sensibile la coroziune, dar prin venti laţie corespunzătoare și curăţire regulată se poate preveni coroziunea excesivă a zincului. Stratul de zinc va fi supus eroziunii prin frecare fie de către animale, fie de legăturile acestora.
Dar straturile dure de aliaj din acoperirea zincată termic rezistă cel mai acestui tip de abraziune faţă de orice alt tip de acoperire protectoare. Stratul de zinc este susceptibil coroziunii în special în zona inferioară a pieselor, la contactul cu podeaua, datorită acumulărilor de bălegar, urină și umezeală ce se formează în zona respecti vă. Nu atât amoniacul prezent în excremente atacă zincul, cât nivelul ridicat de umezeală, care previne formarea stratului protector specific acoperirii zincate termic. Curăţirea periodică a grajdurilor și hangarelor vor preveni această problemă. O metodă simplă de prevenire este aplicarea unui strat de vopsea pe bază de bitum la bază, până la o înălţime de 25 – 30 cm de la nivelul solului. În cazul stâlpilor de susţinere, este indicat să fie imersaţi în vopsea pe bază de bitum, înainte de fi xarea lor în pământ. Aceasta este o metodă relativ ușoară de a asigura o durată lungă de viaţă piesei zincate.
5. Mașini și echipamente
O investiţie esenţială a oricărui agricultor este reprezentată de mașini și echipamente agricole. De exemplu, dintre echipamentele de exterior amintim tractoare, mașini de treierat, unelte, combine pentru recoltare și echipamente de pulverizare. Printre echipamentele pentru interior se numără mixerele, echipamentele de seră, sistemele mecanice de hrănire și mulgătoarele electrice. Necesitatea protecţiei anticorozive a fiecărei piese variază în funcţie de utilizare și de efectele solicitărilor mecanice și ale temperaturii. În cele mai multe cazuri, piesele expuse unor eventuale pericole accentuate de coroziune, se pot proteja prin zincare termică.
6. Serele
Serele cu schelet din oţel zincat se folosesc de câteva decenii în domeniul agriculturii. Dimensiunile foarte mari și construcţia stabilă a acestora permit folosirea în interior a utilajelor speciale pentru cultivare și irigaţie. Oţelul trebuie să reziste la mediile corozive ce apar uneori în interiorul serei (umiditate, temperatură și efectul substanţelor chimice), iar exteriorul acesteia trebuie să reziste la condiţiile climatice, inclusiv la furtuni și zăpadă. Prin zincarea termică se obţine protecţia dorită.
Distrugerea structurilor de beton armat a crescut datorită nivelelor ridicate de poluare a aerului din trecut și a folosirii sării brute pentru dezgheţarea șoselelor. Aceasta a condus la așa-numitul ”cancer al betonului”, denumire folosită de publicul larg și de specialiști . Distrugerea podurilor, în special a celor de autostrăzi și alte structuri sensibile este mult mai răspândită decât s-ar fi crezut. Odată ce coroziunea armăturii de oţel s-a declanșat, este atât dificil cât și costisitor de reparat. Necesitatea de a proteja armăturile împotriva coroziunii devine tot mai evidentă pentru numeroase aplicaţii.
Chiar și în condiţii dificile (structuri de oţel sensibile sau medii corozive) zincarea termică a oţelului pentru armarea betonului s-a dovedit a fi fi abilă. Studii detaliate realizate în Australia și alte ţări au condus la creșterea utilizării și popularităţii acestei metode de zincare, ca mijloc de protecţie a armăturilor și a reţelelor metalice de armare. Următoarele avantaje sunt mai importante:
Protecţie sacrificială a oţelului expus, evitându-se astfel
coroziunea localizată când acoperirea este distrusă prin tăierea
capetelor, prin sudare sau prin distrugere mecanică;
Acoperirea de pe oţel rămâne pasivată în interiorul betonului timp îndelungat, în cursul depozitării și transportului;
Legătura între armare și beton se menţine în timp;
Crăparea betonului este mai puţin posibilă în cazul armăturilor acoperite în comparaţie cu armăturile neprotejate;
Riscul de pătare maro datorată neprotejării armăturii este virtual înlăturat;
Betonul armat se poate folosi cu mai multă siguranţă în medii agresive;
Manopera defectuoasă în ce privește calitatea betonului, de exemplu
slaba compactare sau un raport apă/ciment prea mare, este mai bine
tolerată. Experienţa a arătat variaţii de până la 50% a grosimii
efective a stratului de beton, datorită fie plasării necorespunzătoare a
cofrajului sau dislocării lui în timpul turnării. O acoperire redusă
este mult mai puţin importantă dacă armătura este zincată termic decât
în cazul armăturii de oţel negru. Sunt mai bine tolerate problemele
neprevăzute care apar în proiectul de construcţie sau în exploatare și
care cauzează un contact continuu între beton și apa reţinută. Toleranţa
oţelului zincat termic la atacul cu ioni de clorură este mai bună decât
în cazul oţelului negru.
